Căci fără ei n-aș mai putea citi din cartea gândurilor bune,
Și aș uita c-ai fost cu mine nu doar un timp, nu doar un nume,
Să nu mă lași să-mi fie dor... de ochii tăi.
Să nu mă lași... să-mi fie dor de glasul tău…
Ce-mi cântă dulce despre stele, când noaptea înghite în tăcere,
Suspansul clipelor târzii, când șoaptele par vise vii, o adiere,
Să nu mă lași să-mi fie dor... de glasul tău.
Să nu mă lași... să-mi fie dor de gura ta…
Pe frunte-mi zace fără stare, din cea din urmă sărutare,
Frânturi ce au uscat în mine, odihna zilelor senine azi fără soare.
Să nu mă lași să-mi fie dor... de gura ta.
Să nu mă lași... să-mi fie dor de palma ta…
Cu acea suavă mângâiere, când sufletu-mi tinde să zbiere,
Șterge din orice poezie cu atingeri pline de magie lacrimi, durere…
Să nu mă lași să-mi fie dor... de palma ta.
Să nu mă lași... să mi te întorci acasă...
Căci fără tine sunt pierdut, nu am nici capăt, nici trecut,
În tremur mâinile-mi par reci, n-ar fi mai bine să nu pleci?
Să nu mă lași, implor și sper, păstrează-mi soarele pe cer,
Să nu mă lași, să-mi nărui visul.. efemer..."
Nenhum comentário:
Postar um comentário